Chihlimbar cele mai ieftine bijuterii … scumpe

Chihlimbarul, cunoscut și sub numele de ambra, este o piatră naturală semiprețioasă de natură organică – la fel ca perla, coralul și jaisul – a carei frumusețe și calităti în vindecare, purificare și potențare a stării emoționale au fost recunoscute și folosite înca din timpurile foarte vechi. A fost una dintre primele pietre sau substanțe folosite ca bijuterii primitive și amulete de oamenii timpurii din Asia, Africa si Europa, indiciile arătând și că a fost piatra folosită ca medalion de marii preoți ai timpurilor vechi, ca și de călătorii care și-o permiteau, în scop de protecție. Chiar și în timpuri mai recente, chihlimbarul a fost purtător de diferite simboluri: la creștini, reprezenta prezența Domnului, egiptenii îl foloseau pentru protecția trupului morților, iar în Orient simbolizează și astăzi curajul, fiind asociat cu sufletul tigrului.

Bratari chihlimbar

Chihlimbarul este în fapt rășina unor specii de pini, fosilizată în urma cu 50-60 milioane de ani, în nuante frumoase, solare, de multe ori stralucitoare, de galben-miere până la portocaliu închis, spre maro; au fost găsite însă și specimene rare alb-lăptoase, roșii, verzi, violete și negre. Are un luciu sticlos, rășinos, transparent, opac sau translucid, de multe ori cu imperfecțiuni în structura internă precum fisuri, bule de aer, cetină de brad, spori de muschi sau insecte prinse în răsină în urmă cu milioane de ani când aceasta era încă lipicioasă; foarte rar, chiar și mici șopârle și broscuțe au ajuns până la noi fiind prinse în rășină. Chihlimbarul este clasificat de bijutieri în patru categorii în functie de zona de proveniența, majoritatea fiind furnizată de țările baltice, în timp ce una din formele mai rare de ambră, închisă la culoare, provine din țara noastră și se numește rumanit (chihlimbarul romanesc).

Cercei Chihlimbar

Chihlimbarul sau ambra este o piatră moale, ce trebuie ferită de abraziuni, lovituri, de contactul cu detergenți sau cosmetice; solvenții organici precum alcoolul, benzina și eterul deteriorează iremediabil piatra. Energia negativă poate tulbura claritatea ambrei, astfel că se recomandă ingrijirea chihlimbarului si a bijuteriilor cu chihlimbar prin purificarea periodică cu apă curentă caldută sau cu apă sărată. Atenție, lăsat în soare mai mult timp, chihlimbarul poate deveni foarte usor casant.

Este o piatră de duritate scazută, foarte usoară, caldă, cu o fragilitate ridicată, putându-se rupe ușor; este una din puținele cristale naturale care se încarcă electric, prin frecare de pildă, atrăgând particule din ambianța. Datorită căldurii naturale, neobișnuite in lumea cristalelor, și a fragmentelor de viața conținute, în timpurile vechi se credea că ambra are viată, continând insăși esența vieții, astfel că a fost o piatră sacră a celor ce se închinau Zeitei Mama. Datorită faptului că este o fosilă care odată a avut viată, chihlimbarul este asociat pe de o parte cu timpul, ciclurile și longevitatea, și pe de altă parte cu Akasha, fiind numit de multe ori “al cincilea element” ce guvernează și conectează Pământul, Aerul, Focul și Apa a căror sursă fundamentala este. Akasha este in același timp un simbol al vieții și fiintelor vii: plante, animale și oameni in aceeași măsura. Toate aceste proprietăti și asociații fac chihlimbarul una dintre substanțele cu puteri magice cele mai folosite și prețuite în toate epocile și locurile de pe Pământ.

Chihlimbarul ca piatra zodiacala

Bijuteriile din chihlimbar natural favorizează în special zodiile Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioara, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești cu accent pe Gemeni, Leu și Fecioară, și pe cei născuți în Noiembrie. Este guvernat de Soare, și reprezintă talismanul benefic al celor din Leu și Săgetător. E ușor să vezi chihlimbarul ca lumina solară lichidă, vibrația sa solară fiind recunoscută pentru puterea sa de a transmuta, a transforma energia negativă în pozitivă, înveselindu-i și ridicând starea de spirit a celor care poartă acest cristal cu ei, și deschizându-i către voința divină. Împrumutând din puterea soarelui, chihlimbarul sau ambra ia povara grijilor de pe umerii celor care il poartă cu ei, luminându-le spiritul, aducându-le noroc, succes, abundentă, vindecare, vitalitate și bucurie, și dizolâvnd opozitiile. Chihlimbarul conferă sau amplifică răbdarea, calmul, senzualitatea și iubirea romantică, purifică și protejează; se spune ca ambra crește și frumusețea celor care o poartă, ținănd departe de aceștia boala și orice fel de negativitate. Este considerat o amuletă a căsătoriei.

În acelasi timp, chihlimbarul influentează personalitatea purtătorului în direcția creșterii încrederii în sine, a creativitații, a capacitații de exprimare a adevaratei naturi superioare, a manifestării talentelor personale neștiute, a energiei, inițiativei și puterii de acțiune. Atrage energia pozitivă, optimismul, șansa, succesul personal și financiar, afirmarea, aducând protecție și puterea de a reuși în viața. Este o piatră pretioasa a norocului, frumuseții și dragostei adevarate.

Chihlimbarul: Efecte asupra sanatatii

Ca efecte curative, cristalele naturale de chihlimbar sunt puternic purificatoare și vindecătoare ale trupului, minții și spiritului, și chiar ale mediului înconjurător. Încă din vechime, medicii timpurii recomandau folosirea ambrei pentru tratarea durerilor de cap, problemelor de inimă, artritei și a multor altor boli sau disfuncționalități. Asta deoarece chihlimbarul absoarbe, trage din corp boala, durerea, stresul și energia negativă, purificând, vindecând și reînnoind sistemul nervos și aducând echilibru intre cele doua emisfere ale creierului. Parintii mai indrazneti, ar trebui sa stie ca bijuteriile cu chihlimbar au efect pozitiv asupra bebelusilor (calmeaza durerile datorate dentitiei, relaxeaza copilul). Chihlimbarul este un analgezic natural, când este în contact cu pielea, acesta eliberează diferite uleiuri vindecătoare, care ajută la calmarea și relaxarea bebelușului pe timpul dentiției. Din momentul în care apar primii dințisori, începe un proces dureros in viața bebelușului. În această perioadă, părinții de obicei folosesc fel si fel de medicamente pentru ameliorarea durerii. Colierul din chihlimbar ajută bebelușul să treacă mai usor peste perioada eruptiei dentare, fară a fi nevoie de medicamente pentru calmarea durerii. În țările baltice colierul din chihlimbar este purtat de beluși, datorită acestuia bebe doarme mai calm, mai liniștit.

Chihlimbarul usurează nașterile și este benefic în sarcină; elimină depresia, este de ajutor în problemele de orice fel ale gâtului și ale articulatiilor, ușurând reumatismul. Întarește membranele mucoidale ale corpului și sistemul endocrin, digestiv și excretor, fiind folosit și în tratamentul astmului și al problemelor de respirație, în acest caz fiind cel mai bine purtat la gât ca medalion sau colier. Timp de peste 7000 de ani, ambra a fost utilizată și ca stimulent al metabolismului și în tratamentul bolilor de piele cauzate de un dezechilibru metabolic.

Chihlimbarul este piatra asociată arhanghelului Uriel care oferă harul profeției, avertizează asupra apariției diverselor probleme și pericole, ocrotește de dezastre naturale și ajută în vindecare în urma incercărilor vieții. Ambra este un cristal ce protejează de negativitatea sau durerea generată de cei din jur, purifică mediul și protejează împotiva radiațiilor nocive de orice fel, inclusiv solare, și ține departe gândurile negre și stările și dorințele generate de ele.

Cheakra nr. 3 este ceakra chihlimbarului, care are efecte benefice de echilibrare si asupra chakrei gâtului. Este un cristal folosit cu precădere în lucrul spirtitual legat de viețile trecute si copilul din fiecare, aducând armonie și o energie vindecătoare, de ușurare. Are efect de stabilizare în kundalini, și orientează intelectul către căile spirituale.

Chihlimbarul artificial

La mijlocul secolului XIX. oamenii de știintă au descoperit diferite moduri de a sintetiza produse naturale prețioase ca chihlimbarul baltic, astfel această căzând prada falsificării. În prezent falsificarea chihlimbarului în special celui cu incluziuni este larg răspândită. Oamenii care știu doar câteva proprietăți ai chihlimbarului pot fi înșelate foarte ușor. Falsurile sunt vândute ca chihlimbar natural la prețuri foarte înalte. În acest articol vă prezentăm cele mai populare metode de falsificare, și metodele prin care puteți distinge cele naturale de cele falsificate.

Cum deosebesti Chihlimbarul adevarat de cel fals?
Testul chihlimbarului “mirosul”

Testele de miros sunt cele mai bune metode, chihlimbarul natural are un miros specific care este dificil de obținut la chihlimbarurile falsificate. Chihlimbarul natural când este încălzit are un miros delicat specific rășinii de pin. Falsificările din copal (o rașină naturală solidificată natural dar fără a avea vârsta/maturitatea chihlimbarului) încălzite au un miros de rașină “dulce”, iar cele la care au fost folosite alte materiale, au un miros de plastic ars. Din păcate această metodă nu e eficientă la bijuteriile realizate din piese mici de chihlimbar, sau la cele care au suprafața fin prelucrată, lucioasă, sau sunt încorporate în metale prețioase.

Testul chihlimbarului “frecarea”

Un alt mod de a testa chihlimbarul este frecarea în palma. Chihlimbarul natural se poate încălzi prin frecare în palmă atât de tare încât se poate simți mirosul rășinei de pin. Pentru acest test este nevoie de îndemânare și răbdare pentru că dacă chihlimbarul este șlefuit trebuie frecat foarte mult până când atinge temperatura necesară. Testul este dificil de realizat cu un chihlimbar care este încorporat într-o bijuterie pentru că riscăm dislocarea pietrelor sau deteriorarea formei, pentru acestea este mai potrivită următoarea metodă.

Testul chihlimbarului „ Acul fierbinte”

Daca vrei sa deosebesti un chihlimbar adevarat de unul fals, cea mai eficienta metoda este reprezentata de testul Acului Fierbinte. Introducerea acului incălzit (aproape incandescent) în chihlimbar, într-un loc imperceptibil. Dacă se simte un miros categoric de rășina de pin atunci înseamnă că este chihlimbar autentic. Dezavantajul testului: locul marcat cu acul fierbinte ramâne ireparabil, de aceea trebuie folosit cu delicatețe (in zone ascunse, introducerea acului în stratul superficial). Chihlimbarul este fragil: introducerea unui ac fierbinte foarte adânc în chihlimbar poate cauza niste fisuri, iar în cazul chihlimbarului fals din plastic nu apar aceste fisuri.

Testul apei sărate pentru chihlimbar

Greutatea specifică a chihlimbarului este mai mică decât al apei sărate, astfel chihlimbarul natural va pluti pe suprafața apei, iar cele falsificate se vor scufunda. Puneti 15g sare în 100 ml apă și amestecați-l. După câteva minute de amestecare sarea se va dizolva, introduceți chihlimbarul pe care doriți să-l testați. După realizarea testului spălati pietrele cu un jet de apă de la robinet, ștergeți cu o carpă moale. Dezavantajul testului: bijuteriile din metale prețioase se vor scufunda, nu se poate identifica chihlimbarul fals din copal sau răsini sintetice (ele au densitate mai mică decât apa de mare).

IR-Spectroscopie

IR-spectroscopia este o metodă știintifică și cea mai eficientă, nondistructivă pentru identificarea fosilelor din răsină. Dezavantajul este că poate fi realizat doar în laboratoare specializate.

Test de fluorescentă

Sub lumina UV chihlimbarul are o fluorescența intensivă de albastru-alb. (De ex dispozitivul folosit la verificarea bancnotelor) Metoda neinvazivă recomandată.

Testul de eter sau acetonă

O picatură de eter sau acetonă aplicată pe chihlimbarul natural nu este dăunatoare. Suprafața chihlimbarului fals de la o picatură de acetonă sau eter devine lipicios.

Magazine de încredere

Există o mulțime de metode complicate pentru distingerea chihlimbarului natural de cel fals, cu toate acestea cel mai sigur mod de a achiziționa bijuterii cu chihlimbar natural este să le cumpărati din magazine de încredere. Este un avantaj incontestabil dacă magazinul poate oferi un certificat de garanție care dovedește autenticitatea acestuia. Suplimentar pentru colierele de chihlimbar destinate copiilor trebuie să vi se ofere și un certificat suplimentar despre faptul că a fost testat pentru a putea fi purtat de copii sub 3 ani.

Bijuterii la preturi abordabile din chihlimbar natural gasiti la Kolok.

Materialele cele mai des folosite pentru chihlimbarul “fake”

Sticlă. Puteți deosebi sticla de chihlimbar: este mai solid la atingere, nu se zgârie ușor, este rece și neinflamabil.

Rășini fenolice. Cel mai des acest material se găsește în mărgelele artificiale de chihlimbar. Aceste margele în general au forme precise: ovale, fațetate etc. , iar culoarea este similara cu chihlimbarului natural. Încălzit nu are miros de rășina de pin, care este specific chihlimbarului.

Celuloid. Celuloidul de obicei are o culoare galbenă. Optic este foarte dificil de a distinge de chihlimbar. Dacă este incălzit are un miros de plastic ars.

Plastic modern. Plasticul modern ( poliester, polistiren) este folosit pentru producerea chihlimbarului artificial care contine și incluziuni. Există informatii despre ateliere din Rusia unde se produce chihlimbar fals din aceste materiale. Deşi aceste falsuri sunt vândute la un preț foarte scăzut, cu mențiunea că nu sunt chihlimbare de origine baltică, în unele cazuri ajung în piețe cu preţuri mari unde este dificil de a controla autenticitatea lor. Se întamplă de multe ori ca vanzătorii înşişi nu ştiu întotdeauna că produsele pe care le vând sunt fabricate din plastic modern. Optic acest substitut este greu de distins deoarece culorile şi transparenţa chihlimbarului autentic pot fi obţinute şi artificial. În copal incluziunile falsificate sunt prea mari, este clar detectabil că sunt introduse în centrul plasticului iar când este încălzit are un miros de plastic ars.

Copal. Copalul este vândut ca chihlimbar baltic, dar de fapt este raşină foarte tânără. Cele mai multe dintre copaluri se găsesc în deltele râurilor tropicale din Africa de Est, Madagascar, Columbia. Studiile recente au arătat că doar copalul din Columbia şi Madagascar sunt rășine mai vechi de cateva mii de ani. Incluziunile naturale sunt posibile în copal dar de obicei acestea sunt falsificate. Insectele inserate în ele sunt prea mari şi arată prea bine. Copalul se topeşte la o temperatură destul de scazută şi tinde să se topească mai degrabă decât să ardă. Când este încălzit are un miros „dulce” de raşina. Dacă puneţi eter sau acetonă pe copal, suprafaţa devine lipicioasă. Copalul este numit adesea „chihlimbar tânar” care induce în eroare de multe ori pe cumpărători.

mydressing.ro