Afla cum sa economisesti bani cu Revolut printr-un exemplu clar raportat la servicile celui mai mare operator de transferuri de remitente (bani trimisi de migranti catre tara lor de origine): Western Union. Veti vedea astfel cum pierdeti bani cu Western Union in comparatie cu solutia Revolut si va va fi de ajutor sa intelegeti cum anume sa nu va lasati pacalit atunci cand faceti transferuri de bani.

fashiondays.ro

Revolut este utilizat (August, 2019) de aproximativ 6 milioane de utilizatori din Europa si Australia, ce ”economisesc sume impresionante atunci cand cheltuie sau trimit bani in si din strainatate”.

Merita mentionat ca din cei 6 milioane de utilizatori Revolut, peste 300.000 sunt romani. Cresterea Revolut in Romania este a doua cea mai mare dintre toate tarile in care acest serviciu poate fi utilizat. (mai multe detalii aici, Revolut – Beyond Banking)

Cum economisesti bani cu Revolut?

in comparatie cu serviciile de transfer de bani traditionale

 

Ca tot mentionasem anterior Western Union, o sa va dau un clar exemplu despre avantajele Revolut in comparatie cu Western Union.

Serviciile Western Union se adreseaza persoanelor fara cunostinte financiare pentru care obisnuinta conteaza mai mult decat nevoia de a gasi solutii noi, mai bune. Altfel nu imi explic de ce la un transfer de 100 de EUR in Romania ar fi cineva dispus sa plateasca aproximativ 15 EUR comision!  Da, 15 EUR, nu 3 nu 5 asa cum de multe ori se insinueaza “uitand” sa se faca referinte si catre celelalte costuri asociate precum cursul de schimb utilizat. 15% din suma transmisa ca si comision este un furt! Cuvintele sunt de prisos, vedeti mai jos un exemplu de pe pagina Western Union!

Comisioane Western Union

Sa analizam un pic. Western Union marjeaza pe ideea ca daca mentionezi un comision fix de transfer (cel mai mic evident) clientii ar fi mai dispusi sa foloseasca Western Union. Practic este o minciuna prin omisiune, restul de costuri aparand la categoria asterix cu font mic eventual si de o culoare apropiata de culoarea de fundal a paginii, de cele mai multe ori in partea de dreapta jos a display-ului dvs. locul cel mai putin vizibil!

In exemplul de mai sus apar nu mai putin de 3 fee-uri (comisioane) incluzand inca un cost pe care il veti plati pentru cursul de schimb. Am ales varianta prin care din Austria in Romania s-ar trimite 100 de euro spre a fi ridicati in lei si cash (ce-i drept exemplul mai scump). Asta datorita faptului ca majoritatea romanilor ce lucreaza in strainatate trimit bani parintilor, iar gradul de digitalizare si de utilizare al solutilor bancare sau online nu este unul ridicat, ba din contra suntem la coada Europei. Mai mult decat atat, in multe banci din Romania ridicarea de numerar din contul bancar este de asemenea destul de piperat comisionata, iar multe dintre banci nici nu mai lucreaza cu numerar deloc sau au restrans simtitor numarul de sucursale ce lucreaza cu cash. Iar din dorinta de restructurare pana si numarul agentiilor a scazut simtitor, cu peste 500 de agentii in ultimii 2 ani si jumatate (sursa: https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/restructurarea-bancilor-merge-mai-departe-aproape-2-000-de-angajati-au-plecat-din-banci-si-peste-200-de-sucursale-au-fost-inchise-in-perioada-t1-2018-t1-2019-18173035) .

 

Comisionul de plata Western Union

 

Comisionul de plata Western Union, sau de top-up, reprezinta costurile aferente platii catre Western Union a sumelor ce se doresc a ajunge in Romania. Reprezinta costul dvs. de transfer al banilor catre Western Union. In exemplul nostru, sa platesti cu un card de credit sau de debit te va costa 2,9 EUR. Evident, Western Union se bazeaza pe faptul ca va tine la nesfarsit povestea: dar acele sume nu ajung la noi ci procesatorilor de plata online, catre Visa sau Mastercard. Sa spunem ca ar fi asa, insa de ce nu platiti aceste comisioane la fiecare plata online catre un magazin de exemplu? Cu Revolut, comisionul este 0.

Comisioane Western Union plata cu cardul

A doua solutie ar fi transferul bancar (Bank Transfer in exemplul meu), la acelasi cost. Cat timp transferurile bancare in Europa, transferurile ce se bazeaza pe infrastructura SEPA, in EUR sunt gratuite deci Western Union nu ar trebui sa perceapa vreun comision aici, nicio banca nu solicita vreun cent la aceste transferuri. Western Union incearca, si cat timp sunt cei mai mari din piata se pare ca reusesc. A treia solutie de plata (de a “urca” bani in Western Union), Sofort Banking, este o solutie locala in Germania si Austria deci nu are sens sa insist aici. Merita mentionat insa discrepanta intre Instant Bank Transfer si Next Day, oarecum greu de inteles chiar si de catre mine in aceasta imagine. Explicatie am, dar nu face obiectul acestui articol.

Cu Revolut, transferul catre contul dvs. (top-up, taxa de transfer) este 0 (zero), indiferent de modalitatea de transfer aleasa (top-up prin card, transfer bancar SEPA, transfer prin contul unui prieten). (mai multe detalii aici, Revolut – Beyond Banking)

 

Marja cursului de schimb valutar

 

Bun, insa am discutat doar despre cum trimiteti dvs. bani catre Western Union. Haideti sa vorbim despre cum aceste sume sunt convertite (in exemplul de mai sus se doreste a se trimite EUR si a fi ridicati RON). Aici este totul simplu, intervine cursul de schimb valutar. Voi trata diferenta defavorabila ca si un comision, desi in limbajul financiar bancar nu este un comision ci o marja a cursului de schimb.

De regula, aceste solutii de plata cumpara valuta de pe piata bancara si o revand celor ce au nevoie de ea. Solutiile de plata precum Revolut nu adauga nicio marja de profit la cursul de schimb, practic reusesc sa revanda la acelasi curs cu care il cumpara. Western Union insa si aici a gasit loc de introducere a unui comision ascuns. Cu Revolut, ai un curs de schimb mai bun!

Comision Western Union aferent cursului de schimb valutar

Astazi cursul de schimb de pe piata, respectiv cursul de schimb Revolut este in jurul valorii de 4,73 RON pentru 1 EUR. Adica, daca trimiti 1 EUR beneficiarul va primi 4,73. Western Union insa merge cu un curs de schimb propriu, evident mai mic, mai defavorabil 4,6339. Asta inseamna ca la fiecare 100 EUR trimisi in RON, veti pierde 2,07 EUR. Pentru acuratetea datelor am ales sa trimit 473 RON (adica 100 de EUR reali), iar tot ce ar trebui sa platesc peste aceasta suma inseamna ca reprezinta curs de schimb defavorabil, sau comision pentru cursul de schimb. Ar mai trebui mentionat ca aceste cursuri de schimb in cazul solutilor de transfer de bani ar trebui sa tinda spre cursul pietei, intrucat majoritatea operatorilor permit tranzactii in sens invers. Mai exact, daca eu vreau sa trimit prin Western Union 100 de EUR in Romania in lei, iar cineva din Romania vrea sa trimita 473 RON prin Western Union in EUR, Western Union nu are nevoie sa cumpere niciun EUR sau RON de pe piata. Deci, 2,07 EUR la cursul de schimb, plus alti 2,9 EUR la top-up, deja platiti aproximativ 5 EUR pentru a transfera 100 de EUR in Romania.

Revolut ofera un curs de schimb valutar competitiv, cel din piata. Asta inseamna ca nu veti avea parte de cursuri de schimb defavorabile. Si aici intervin doua mentiuni: (1) Cursul de schimb in weekend nu este chiar avantajos intrucat in weekend piata valutara nu functioneaza iar cursurile oferite sunt unele probabile si contin o marja de siguranta (metoda in termeni bancari se numeste hedging pe FX), ceea ce pentru dvs. va reprezenta un cost. Si (2) aceste cursuri de schimb foarte bune prin Revolut le puteti primi in varianta de abonament gratuit doar pana la sume de app 5000 de EUR lunar. Suficient insa pentru majoritatea clientilor as spune eu.

Costul privind metoda de ridicare al banilor

 

Al treilea cost, este costul de primire al banilor, acest cost tot dvs. il veti plati. In exemplul de mai sus, in cazul in care beneficiarul va ridica cash, comisionul este de 10,1 EUR. In cazul in care banii vor intra in contul bancar al beneficiarului, comisionul este 0. Insa interesant este si faptul ca in varianta de ridicare in cash, cursul de schimb devine si mai defavorabil! Vedeti mai jos un exemplu cu doua print screen-uri elocvente. Urmariti Exchange Rate din dreapta sus, curs ce se modifica datorita modificarii modalitatii de primire a banilor Cash sau Bank Account:

Curs valutar Western Union transfer bancar

Curs valutar Western Union transfer bancar

Curs valutar Western Union ridicare numerar – cash

Curs valutar Western Union ridicare numerar – cash

Pentru a fi corect, adaug o nota: exemplul are in vedere insa valorile salvate la 2 zile dupa exemplele de mai sus, caz in care veti observa diferente de cursuri fata de exemplele de mai sus. Chiar si asa, cursul oferit la cash este de 4,6266 iar cel pentru transfer in cont este 4,6596! Diferenta este de aproximativ 0,7% in pierdere pentru voi.  Iar pentru a fi cat mai putin vizibila aceasta pierdere observati si “jocul” sumei pe care beneficiarul o va primi (Receiver Gets) ce se modifica fara o notificare clara, asta insemnand ca suma primita de beneficiar ce se doreste a fi 473 RON FIX scade catre 4,6965 RON. Deloc clar.

In concluzie, daca ati avut rabdarea sa cititi acest articol, va fi acum usor de inteles cum pentru a trimite 100 EUR veti plati mai mult de 15,2 EUR pe comisioane si taxe, unele mai clare si vizibile, altele deloc. Cu Revolut nu doar ca ar fi instant, mult mai usor si rapid cat si cu COSTURI ZERO. (mai multe detalii aici, Revolut – Beyond Banking)

Si din nou, pentru corectitudine:

  • Acest articol trateaza cazul Western Union intrucat este cel mai mare procesator de transferuri internationale pentru migranti. Puteti usor inlocui Western Union cu orice alte procesator si ajutandu-va de informatiile primite sa vedeti singuri cat de avantajoasa ar fi orice alta solutie.
  • Acest articol promoveaza aplicatia Revolut, atat datorita faptului ca sunt un utilizator intensiv al aplicatiei cat si prin campanie de afiliere lansata de Revolut.
  • Exemplele date reprezinta print screen-uri in decursul a catorva zile de research, unele date pot varia atat in cadrul acestui articol cat si daca veti inspecta oferta actualizata Western Union.

mai multe detalii aici, Revolut – Beyond Banking

elefant.ro
Free Divi WordPress Theme, Find new Free Android Games at dlandroid24.com