Selectează o Pagină

Industria frumuseţii de cosmetice si parfumuri se afla într-o plină luptă de teritoriu si cote de piata. Muniţia însă e foarte scumpă – 12 miliarde de dolari ar putea plăti Coty pentru a cumpăra trei divizii ale Procter&Gamble. Acolo sunt mărci premium precum Dolce&Gabbana, Gucci, Hugo Boss sau Wella. În cursa pentru ele erau şi alţi giganţi precum Henkel sau Revlon, dar Coty a venit cu cei mai mulţi bani. Asta deşi preţul pe care vrea să-l plătească e mult mai mare decât valoarea de piaţă a companiei.

Cu o valoare de piaţă de 9,3 miliarde de dolari, Coty a aruncat 12 miliarde de euro în joc pentru a pune mâna pe mărcile rivalilor de la Procter&Gamble. Coty a câștigat licitaţia în detrimentul Henkel și Revlon, spun surse ale Reuters. Nu s-a pus încă ștampila pe contractul de vânzare, dar tranzacţia ar putea catapulta Coty în liga mare a industriei de frumuseţe. Dacă obţine mărcile de la Procter&Gamble, aproape că și-ar dubla vânzările de circa 4,5 miliarde de dolari pe an.

Coty are deja în portofoliu parfumuri cu logo-uri grele precum Marc Jacobs sau Calvin Klein. De la Procter&Gamble ar mai putea obţine Dolce&Gabbana, Gucci sau Hugo Boss, care se potrivesc mai puţin cu strategia de producător în masă a celor de la Procter&Gamble și mai mult cu cea a Coty, care deja are un model de distribuţie centrat pe magazinele de lux. Pe lângă divizia de parfumerie, la Coty ar putea ajunge şi mărcile de machiaj Max Factor şi Cover Girl, care le-au generat celor de la Procter&Gamble venituri operaţionale de 350 de milioane de dolari doar anul trecut.

Coty încearcă să își consolideze poziţia pe o piaţă de 55 de miliarde de dolari, completându-și portofoliul în care deţine deja marca Rimmel. La pachet, grupul vrea să cumpere şi o parte-cheie a afacerilor P&G cu produse de îngrijire a părului. Procter&Gamble păstrează mărci de supermarket precum Pantene și Head&Shoulders, în vreme ce Coty vrea să ia Wella, marca profesională care se vinde doar în saloanele de frumuseţe și în magazinele de profil. Procter&Gamble încearcă să se cureţe de mărcile care nu se pliază pe modelul său de afaceri și să se concentreze pe cele care îi aduc venituri foarte mari. După vânzarea către Coty, ar renunţa practic la 15% dintr-un imperiu de frumuseţe care-i aduce venituri de 20 de miliarde de dolari pe an, dar ar păstra mărcile cu poziţii foarte solide pe piaţă. Planul directorului Procter&Gamble e să vândă jumătate din mărcile grupului şi să păstreze cealaltă jumătate, care i-a adus 90% din vânzări în ultimii trei ani. Astfel, rămâne cu o mare parte din profit, dar scapă de grosul cheltuielilor operaţionale. La final, ar rezulta un grup mai ușor de administrat şi mai profitabil.

Ceea ce pentru Procter&Gamble e un ghimpe, pentru Coty ar fi mană cerească, însă cumpărarea mărcilor e posibilă doar cu un efort financiar titanic. Sinergiile dintre brandurile pe care le are şi cele pe care vrea să le cumpere ar putea genera economii care să amortizeze investiţia în timp, însă momentan, Coty caută o strategie să plateasca o suma prea mare de bani, surse ale MarketWatch declară că producătorul va apela la un artificiu care îi va permite să scape de o parte din taxele datorate în urma tranzacţiei.

Rimmel | Dolce&Gabbana | Gucci | Hugo Boss | Wella | Marc Jacobs | Calvin Klein

answear.ro