Dacă Black Friday a ajuns în vocabularul nostru un termen foarte uzitat și îl asemuim cu cele mai mari reduceri de prețuri din tot anul, ce putem spune despre Boxing Days, un alt termen saxon împrumutat atunci când vine vorba de prețuri reduse într-o anumită perioadă a anului? Și vrem nu vrem, nu am scăpat încă de pasiunea sau nevoia cumpărăturilor, vine în curând Revelionul, Sf. Ion sau poate ne pregătim încă de pe acum de Dragobete și Valentine’s Day.

Ce Este BOXING DAY?

Boxing Day este o sărbătoare care are loc în mai multe țări, în special în Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă. Este sărbătoarea din a doua zi după Craciun, adică pe 26 decembrie.

În Marea Britanie, Boxing Day este o zi liberă, iar oamenii obișnuiesc să petreacă timpul cu familia și prietenii, să se odihnească după agitația Crăciunului sau sa meargă la cursele de cai. De asemenea, este obiceiul ca în această zi să se acorde cadouri si bani personalului care lucreaza in servicii esențiale, precum cei care lucrează în spitale, polițiști sau în echipele de intervenție.

În general, Boxing Day este o zi de odihnă după festivitățile Craciunului și este o ocazie de a te bucura de prezența familiei și a prietenilor, însă este și o regulă ca în această zi să aibă loc campanii de reduceri mari în magazinele fizice (brick and mortar) cât și în cele online. Cum așteptările sunt mari, multă lume fiind plecată în vacanță profitând de zilele libere dintre Crăciun și Revelion, multe magazine au transformat ziua de Boxing Day în Zilele Boxing Days, prin campanii de reduceri de prețuri ce se desfășoară pe o perioadă mai lungă decât definiția “a la carte”.

Boxing Day în România (Ce magazine participă?)

Atunci când vine vorba de zile libere, sărbători și reduceri de preț, România nu a stat mult pe gânduri, multe magazine de la noi au preluat această tradiție comercială, impulsionând atât dorințele cumpărătorilor cât și vânzările magazinelor prin campanii de reduceri substanțiale de prețuri la o gamă variată de articole, de la electronice și electrocasnice, până la articole pentru casă sau fashion și parfumuri.

Ce inseamna Boxing Days - Reduceri de preturi
Ce inseamna Boxing Days? Reduceri!

Așa cum Black Friday este atunci când vrea eMAG-ul, Boxing Day ține tot atât de mult pe cât consideră eMAG (cel mai mare magazin online din Romania) că ar trebui să țină. Dar nu doar eMAG participă la acest eveniment.

Cele mai mari & interesante reduceri de prețuri

Am făcut o scurtă selecție cu articole care beneficiază de prețuri reduse în campania Boxing Days ale magazinelor ante menționate.

Televizor LG OLED 48C21LA

Vrei să vezi artificiile de Revelion din Dubai la rezoluție și intensitate maximă? Atunci ai nevoie de un Televizor LG OLED, iar modelul eficient energetic OLED48C21LA, 121 cm, Smart, 4K Ultra HD are un preț mai mic. Merită menționat că acest TV are cel mai bun display OLED de pe piață, Evo C2.

Televizor LG OLED OLED48C21LA, 121 cm, Smart, 4K Ultra HD, 100Hz, Clasa G
Televizor LG OLED OLED48C21LA, 121 cm, Smart, 4K Ultra HD, 100Hz, Clasa G

SET PERNĂ ȘI PĂTURĂ WARM HUG 2022

50% reducere la articolul de casă Dormeo Warm Hug, pentru cei care știu că nimic nu se compară cu statul acasă în serile lungi și reci, acoperiți de o pătură blândă, confortabilă și caldă, sorbind băutura preferată în timp ce citesc o carte sau se uită la televizor. Pentru cuibăreală. Sau poate drept cadou pentru cineva din familie.

Cadou secret Santa Dormeo Warm Hug patura si perna
Cadou Dormeo Warm Hug

Un fotoliu confortabil cu Recliner Kring

Fotoliul Kring Armada vine cu o reducere de 30%. Echipat cu un mecanism cu recliner cu 3 trepte de confort, mecanism cu o actionare simpla, mecanica, care il transforma intr-un loc de relaxare ideal pentru vizionarea filmelor sau citirea unei carti. Sistemul recliner consta intr-un mecanism de rotire, care a fost proiectat astfel incat sa poata fi folosit cu usurinta. Se actioneaza print-o maneta laterala, prin impingere usoara.

otoliu Kring Armada, cu recliner si 3 trepte de confort
Fotoliu Kring Armada, cu recliner si 3 trepte de confort

Fotoliul Kring va deveni usor sanctuarul tau, spatiul unde te relaxezi si iti incarci bateriile dupa o zi grea de munca ori in zilele in care vrei sa lenevesti cu o carte in mana sau la o ceasca de ceai. Indiferent ca este vara sau iarna, fotoliul va fi elementul din casa care iti poate aduce acea stare de bine si de confort de care ai nevoie.

Frigider Side by side Heinner HSBS-520NFXF+

Un frigider Side by Side cu două uși, la un preț real redus cu 11% este modelul Heinner HSBS-520NFXF+. Astfel, aceast frigider de peste 500 de litri, devine cel mai ieftin side by side din piață. Am spus real redus, întrucât prețul redus variantei pe gri argintiu de 2650 de lei, este cu mai mult de 50% mai ieftin decât prețul recomandat al modelului pe negru vândut în eMAG de un vânzător independent. Dacă nu ne credeți, vedeți aici prețul ne-redus.

Pentru cei cu dare de mână și buget mai generos de achiziții pentru 2023, recomandăm să arunce un ochi la cel mai SF Side by Side de pe piață, modelul Samsung cu televizor, sistem audio, camere video, telefon, asistent vocal, conectivitate la internet, SAMSUNG RS6HA8891B1/EF.

https://casazen.ro/vis-sau-realitate-side-by-side-ul-sf-cu-tv-internet-si-asistent-in-bucatarie-samsung-rs6ha8891b1-ef/
Side by side Heinner HSBS-520NFXF+, 519 l
Side by side Heinner HSBS-520NFXF+, 519 l

Laptop Gaming Lenovo IdeaPad 3 15ACH6

Pentru cei ce își doresc un upgrade al laptop-ului, le recomandăm o ofertă foarte bună pentru un laptop super performant (pentru gaming) Lenovo IdeaPad 3 15ACH6.

Laptop Gaming Lenovo IdeaPad 3 15ACH6
Laptop Gaming Lenovo IdeaPad 3 15ACH6

Inspirație la cumpărături, cadouri și alegerea de produse la prețuri reduse!